Despre carte

Ion Muresan vizualizeaza inexistentul, filmeaza himericul si apoi foloseste imaginea irealelor ca pe niste obiecte extrem de concrete si imediate, ca pe o epifanie abrupta. De aici se trage senzatia de vertij imaginativ a poemelor sale, de aici dimensiunea lor holografica si viteza cu care himera ocupa realul sau cu care acesta e tradus direct in himeric. (…) Ion Muresan traieste cu teroarea „numirii” lumii, a primei „numiri”, cu angoasa ca locul obiectelor va fi luat de numele lor. Imaginile sale, pe cat sunt de himerice, pe atat sunt de concrete, de materiale, ceea ce da senzatia ca limbajul instituie, odata cu numele, si realitatea. Metaforele lui, violente pana la nauceala si crude pana la repugnanta, recupereaza intreg scandalul numirilor primordiale, cu toata spaima si bucuria primei rostiri. De aceea cuvintele sale par inca pline de urme traumatice, de sange si viscere rupte, ca si cum abia ar fi iesit dintr-o geneza materiala a limbii.

Al. Cistelecan