Despre carte

Eugen Negrici (n. 1941, Râmnicu Vâlcea) este critic, istoric literar, stilistician şi profesor de literatură română contemporană la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti.

A publicat următoarele volume: Antim. Logos şi personalitate (1971), Naraţiunea în cronicile lui Grigore Ureche şi Miron Costin (ed. I, 1972; ed. a II-a, 1998; ed. a III-a, 2016), Expresivitatea involuntară (1977), Figura spiritului creator (ed. I, 1978; ed. a II-a, 2013;

Premiul Uniunii Scriitorilor din România), Imanenţa literaturii (ed. I, 1981; ed. a II-a, 2009), Introducere în poezia contemporană (1985; Premiul Uniunii Scriitorilor din România; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), Sistematica poeziei (1988), Poezia medievală în limba română (ed. I, 1996; ed. a II-a, 2004; Premiul Uniunii Scriitorilor din România; Premiul Soros), Literature and Propaganda in Communist Romania (1999), Literatura română sub comunism. Proza (2002), Literatura română sub comunism. Poezia (2003), Iluziile literaturii române (2008; Cartea Anului 2008, desemnată de România literară şi Fundaţia Anonimul; Premiul Manuscriptum; Premiul pentru critică/istorie literară al revistei Observator cultural; Premiul de excelenţă al revistei Convorbiri literare), Literatura română sub comunism. 1948-1964 (2010), Simulacrele normalităţii (2011) şi Emanciparea privirii. Despre binefacerile infidelităţii (2014; Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din România).

Cititorii – îndrăznesc să spun cititorii mei – deprinşi, cum au fost, să aştepte „contribuţii”, eventual noi „contribuţii teoretice”, vor fi poate surprinşi de subiectul şi stilul acestei cărţulii. Ea face parte din categoria – rareori, din păcate, ilustrată – a datoriilor morale cărora s-ar cuveni să le dăm, cu orice preţ, curs, apelând fie şi la puţinele rezerve de energie ce ne-au rămas. De ceva vreme mă urmăreşte gândul că scriitorii noştri, că noi de fapt, nu ne-am făcut datoria faţă de istoria prea puţin luminoasă a acestui popor şi că vaste capitole ale acesteia au rămas neconsemnate sau au fost tratate superficial, stângaci (precum în vremea romantismului) ori în spirit greţos-partinic ca mai târziu, după un secol. (…)

Un scenariu, sau, mai bine zis, un pre-scenariu, în care comentariul şi divagaţia sunt absente, te fereşte de derapaje sentimental-eroice şi de păguboasa stilistică a efectelor (cu excepţia, poate, a efectului de ansamblu).

Eugen Negrici