Despre carte

In viata fiind, Mihai Ursachi mi se parea un medieval, purtindu-si cu superbie stingace nimbul orgolios de cavaler ratacitor. Un fanatism gratuit, parca fara obiect, pe care aveai impresia ca-l slujeste in taina, ii dadea un aer usor ridicol, deasupra caruia, sublim, el reusea sa se inalte. Azi, cind este plecat la „marea infatisare” (iertati-mi aceasta parafraza inutila si afectata), enigma lui, inscrisa in poezie, mi se pare, daca nu mai accesibila, cu siguranta mai eliberata de geometria scenariului. Asa incit, schita unei interpretari posibile isi gaseste suportul intr-un fapt poate nu atit de des amintit, desi de o importanta capitala, care priveste histrionismul lui Mihai Ursachi, comportamentul manierist, cizelat la scoala vanitatii si desertaciunii.
Coborit din romantismul german si parca din fantezia lui E.A. Poe, el lasa la vedere un personaj himeric si in acelasi timp morbid, care cultiva extazul mortii si traieste iluminarea marilor transmutatii alchimice. In spatele mastii, sfatuit poate de Demon, un alt personaj, unul care stie ca se hraneste cu „vedenii” (elocvent, un poem se numeste „Vedenie in burgul gotic”) si care deconspira marile angoase si marile iluzii, fie ele si ale poeziei. Hohotul sinistru e numai ironie.

MIRCEA A. DIACONU