Vlasie, Călin

Vlasie, CălinVlasie, Călin
Călin Vlasie (n. 21 mai 1953, Buzău) este un poet, eseist, publicist și editor român. S-a născut la 21 mai 1953, la Buzău. A urmat școala generală și liceul în orașul Pitești. A absolvit în 1978 Facultatea de Filosofie, secția pedagogie, limba franceză, a Universității din București. A participat la fondarea, în 1977, a Cenaclului de Luni condus de criticul literar Nicolae Manolescu. Până în 1990 a lucrat ca defectolog (la Tâncăbești, Snagov), logoped și psiholog clinician (la Pitești). După 1990 a fost redactor și redactor-șef la revistele Argeș (1990) și Calende (1991-1993). A publicat articole, la un moment dat chiar săptămânal, în revista Contrapunct. A înființat și a condus editurile Calende (1991), Didactica Nova (1992) și Editura Vlasie (1993). În 1994 demisionează din toate aceste edituri și înființează Editura Paralela 45, al cărei director este și în prezent. De la 1 ianuarie 2017 este director și al Editurii Cartea Românească. Numeroase premii ca autor și editor. A publicat poezie, articole, interviuri in majoritatea revistelor literare românești. A debutat în revista Argeș, seria Gheorghe Tomozei, în 1970. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1990). În 2008 i se conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler. Membru al P.E.N. Club România (2016).

Titluri autor