Slavici, Ioan

Slavici, IoanSlavici, Ioan
(N. 18 ianuarie 1848, Șiria, comitatul Arad, d. 17 august 1925, Crucea de Jos, Județul Putna) a fost un scriitor, jurnalist și pedagog român, membru corespondent (din 1882) al Academiei Române. Opera literară a lui Ioan Slavici este influențată de viața satului ardelean. L-a cunoscut pe Mihai Eminescu la Viena, iar la îndemnul acestuia a debutat cu comedia Fata de birău în anul 1871. Printre cele mai importante scrieri literare ale lui Ioan Slavici se numără romanul „Mara", nuvelele „Moara cu noroc" și „Pădureanca", iar memoriile sale publicate în volumul „Amintiri", apărut în anul 1924, au o importanță deosebită pentru istoria literaturii române. Redactor la „Timpul" în București și, mai apoi, fondator al „Tribunei" din Sibiu, Slavici a fost un jurnalist renumit. În urma articolelor sale a fost închis de cinci ori, atât în Austro-Ungaria, ca presupus naționalist român, cât și în România, ca presupus spion austro-ungar. Această experiență a fost reflectată de Slavici în lucrarea memorialistică intitulată „Închisorile mele", publicată în 1920.

Titluri autor