Delavrancea, Barbu Stefănescu

Delavrancea, Barbu StefănescuDelavrancea, Barbu Stefănescu
(N. 11 aprilie 1858, București, d. 29 aprilie 1918, Iași) a fost scriitor, orator și avocat român, membru al Academiei Române și primar al Capitalei. Este tatăl pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea, precum și al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România. Nuvele și povestiri: Sultănica (1885); Apă și foc; Sorcova (1885); Odinioară; De azi și de demult; Văduvele; Liniște (1887); Paraziții (1892); Trubadurul (1887); Zobie; Milogul; Înainte de alegeri; Iancu Moroiu; Hagi-Tudose; Domnul Vucea; Bursierul; Șuier; Răzmerița; Bunicul; Bunica; Boaca și Onea; Micuții; Angel Demetriescu; Irinel Basme: Neghiniță; Norocul dracului; Moș Crăciun; Palatul de cleștar; Dăparte, dăparte; Delavrancea; Stăpânea odată (1909) Proză poetică: Nu e giaba cafea; Sadi-el-Mahib; Fanta-Cella; Sentino; Dramaturgie: Trilogia Moldovei: Apus de soare (1909); Viforul (1910); Luceafărul (1910); A doua conștiință; Irinel (1912); Hagi-Tudose (1913);

Titluri autor